GAMOHOLIC-Play before you drink! - Preview 99 no Namida

Preview 99 no Namida

Scris de dr. phill

Wednesday, 13 February 2008

Lacrimi şi durere la Tokyo
S-a născut Antijocul! Zilele sunt aproape, Millenium e pe capul nostru de şapte ani şi mai bine, mai e un pic şi vine marele şfârşit din 2012. E oficial, lumea se duce naibii, dacă până şi Namco Bandai (cei care au lansat Tekken 5 şi 6 sau Tamagotchi cu diverse extensii) s-au apucat de porcării şi o dau în Lambada cu cercetătorii ştiinţifici, despre care cred din suflet că în marea lor majoritate sunt nişte idioţi. Poate ar fi mai bine să mă explic, să decomprim virulenţa în factori primi. Voi face asta după o scurtă pauză de publicitate. Cam cât vă ia vouă să daţi un click pe „citeşte mai departe” şi să se încarce pagina.

Confratele Lamer (dr. Lamer pentru voi) a scris zilele trecute o ştire despre 99 no Namida, joc dezvoltat de Namco Bandai pentru Nintendo DS.
	Cum Nintendo DS e febleţea mea, dispozitivul pentru care m-am împins din patul conjugal cu consoarta, gadgetul care mi-a alinat suferinţele pricinuite de diverse porcarii jucate pe PC, mi-am zis că nu strică să cercetez puţin mai în amănunt istoria asta cu omida no Namida, că mai bine nu-i pot spune. Nu am fost şi nu voi fi pregătit niciodată pentru grozăvia peste care am dat! Miturile despre samuraii care erau in stare să-ţi taie puţa dintr-o privire înainte de a trage sabia din teacă s-au dus dracului. E clar, dacă no Namida acesta a fost inventat în urma unor cercetări serioase aşa cum se afirmă (da, cercetătorii mici şi oblici la ochi susţin că au dreptate, că lacrimile eliberează psihicul şi reduc stressul), japonezii sunt nişte plângăreţi sensibili şi sentimentali, cheia de boltă a refulării şi defulării (căutaţi voi care ce înseamnă), sursa de viaţă a mii şi milioane de şoricei însetaţi, nişte risipitori fii ai Dunei suferinzi de incontinenţă lacrimară.
99 no Namida se poate traduce prin „99 de lacrimi”, un concept care vrea să îi lămurească pe cei ce se apropie de el suficient de mult că plânsul îi face mai voinici, mai sănătoşi, mai liberi şi mai uşori la cuget. S-ar putea să fie corect. Calea prin care se realizează …hmmm…eliberarea asta mă îngrijorează. De fapt, nici măcar asta, fiecare scapă de lume cum poate în fond. Mă îngrijorează că toată tărăşenia asta trece sub numele de „joc video”, ceea ce …nu e, pentru că, din câte ştiu eu, un joc video (sau un joc în general) presupune o fărâmă de gameplay. Nu e cazul aici. 99 no Namida e rezultatul muncii(pshaw) unor cercetători de la o universitate Niponă care au ales 200 dintre cele mai lacrimogene istorii din bagajul lor de istorii lacrimogene apoi au sublimat pachetul până au ajuns la 99 de poveşti de plâns de să sară cămeşa pe Smărăndiţa popii, şi alta nu. Practic, povestea lui 99 no Namida se desfăşoară într-un oraş în care lumea a uitat să plângă (vai, ce trist, sau ce vesel, după preferinţă). Ei, şi cum rătăceşti tu pe acolo în căutarea plânsului dezlănţuit (nu ştii asta încă da’ ce dracu poţi să cauţi într-un oraş japonez pustiu?) ajungi inevitabil şi invariabil în faţa unui magazin numit „Sursa lacrimilor”. O fi Lotusul din Oradea? În fine, în japoneză sună mai bine dar am uitat cum îi zice. Din magazinul asta capeţi o poveste de tot plânsul iar developerul (mi-e tot mai greu să-i numesc aşa pe Namco) te îndeamnă (întărâtat de gloata de cercetători care a conspirat la porcăria asta) să citeşti o poveste la finalul fiecărei zile, urmând ca în scurtă vreme să te apuce plânsul, de-a binelea, sănătos şi fără reţineri. Poveştile sunt îmbrăcate în cojocul unor nuvele grafice şi dacă nu ar fi scrise în japoneză pe cuvânt că mi-aş da silinţa să le desluşesc, să văd ce mama sărăciei îi face pe japonezi să plângă, in afara de amintirea Hiroşimei. Au!Asta a fost cam deplasată dar nu mai deplasată decât cadoul făcut de americani, care, după cum s-a stabilit într-un cântec aproape lacrimogen de Vama Veche, „-s de vină, bip-i în bip să-i bip”.
Poate într-o bună zi îmi voi recăpăta inocenţa furată (de fapt luată prin seducţie) de o femeie cu 10 ani mai mare decât mine (atunci aveam 18 ani, între timp am ami crescut şi femeile care atunci erau mai mari decât mine acum sunt mai bătrâne decât mine) Poate atunci voi reuşi să pătrund rostul lacrimilor avortate spontan şi picurate pe ecranul tactil al DS-ului. Poate Namco Bandai ar fi avut în continuare respectul meu dacă în loc de 99 no Namida ar fi organizat excursii spre Românica, unde toate-s de kkt, mâncarea e tot mai scumpă, mintea tot mai puţin preţuită şi majoritatea angajatorilor sunt nişte jegoşi care preferă să-şi mănânce dejecţiile decât să-şi plătească angajaţii la timp sau cu toţi banii sau…decent. Fireşte, nimic din ce am spus în ultimul paragraf nu-i adevărat dar dacă ar fi…m-ar apuca plânsul înainte de a începe prima poveste din 99 no Namida.