GAMOHOLIC-Play before you drink! - Preview The Bourne Conspiracy: Robert Ludlum Still Kickin’

Preview The Bourne Conspiracy: Robert Ludlum Still Kickin’

Scris de dr. Phill

Friday, 04 April 2008

Preview The Bourne Conspiracy Robert Ludlum

Pardonaţi titlul în engleză dar na! Cum era să spun că „Robert Ludlum încă mai dă din picior” imediat după un nume de joc/film atât de promiţător? Acum că mi-am cerut scuze, trebuie să vă fac o mărturisire. Nu am mai scris de mult despre jocuri, ba chiar şi ştirile pe care le-am postat pe Gamoholic.net s-au cam rărit. Pe de o parte pentru că am avut destul de multă treabă cu viaţa şi pe de altă parte, ceva mai grav şi mai important, gamingul de azi mă lasă tot mai rece. Războiul consolelor next-gen, declaraţii umflate cu pompa, PR exagerat de bine pus la punct, trailere ameţitoare şi exagerat de mult marketing…

Simt că răsplata parcurgerii unui joc e diminuată de golul din bula de săpun ce se umflă în jurul lui încă înainte ca developer-ul să tragă prima linie de scenariu sau prima comandă din gameplay. Simt că pe producători şi publisheri îi doare în cur de mine şi se concentrează tot mai mult pe ban. Motiv pentru care mă apropiu tot mai rar de o consolă, de un PC. Nici măcar Collapse pe messenger nu am mai jucat în ultimele săptămâni! Totuşi, înainte de a-mi da un concediu (sau poate chiar „cancel”) din gaming m-am hotărât să mai arunc o privire asupra unui joc ce promite: The Bourne Conspiracy. Bine, veţi spune probabil că toate promit. Aşa e. Toate şi toţi promit. Cei mai mulţi nu se ţin de cuvînt dar nu voi trece în revistă dezamăgirile mele din ultimul an, ci voi acorda prezumţia de „calitate superioară” unei poveşti clasice care iată, coboară de pe marele ecran în console, mai exact în PS3 şi XBox 360.

Am aruncat o privire (chiar mai multe) atentă la acest joc. Copilăria mea a fost atinsă binişor de Robert Ludlum şi poveştile sale cu spioni, filmele cu Bourne mi-au plăcut toate (inclusiv prima variantă, aceea cu Richard Chamberlain) şi vestea reunirii pieselor din puzzle-ul spy/action/conspiracy theory într-un joc portat pe „consolele făgăduinţei” m-a surprins în mod plăcut, destul de plăcut încât să devin atent. Ştie oricine (şi cine nu recunoaşte e un căcănar), consolele nu-s pentru shootere. Neah! Controlul e de rahat, timpul de acomodare la joc e prea lung şi jocul trebuie să fie din cale-afară pentru a te (mă) convinge să insişti. Din punctul acesta de vedere, producătorul lui The Bourne Conspiracy, High Moon Studios, a demonstrat că a încercat şi el să joace shootere pe consolă şi au cam reparat din erorile înaintaşilor. În sensul că i-au dat personajului principal (Jason Bourne, pentru looserii care au dormit în ultimii 35 de ani) suficient de multe lucruri de făcut, suficiente abilităţi şi duşmani destul de curioşi şi de tâmpiţi încît să se angajeze în close combat şi să reducă necesitatea utilizării armelor de foc. De fapt, armele de foc sunt destul de puţin spectaculoase în acest joc, dacă le comparăm cu Bourne himself care e o armă mortală înconjurată de arme mortale.

Abilitatea de a transforma practic orice obiect din decor într-o armă face din pistoale, puşti şi grenade nişte accesorii. Utile, dar accesorii. Furişările, căţărările, coborârile în rapel, evadările spectaculoase din şi prin locuri din şi prin care nu te-ai gândi în prima fază că ar fi posibil să evadeze, artele marţiale care sunt o combinaţie de american kempo, kung-fu şi capoeira, lucrate atent chiar cu coregraful de arte marţiale cu care s-a lucrat la film, ei bine, toate acestea îl fac pe Jason Bourne destul de interesant şi de incitant. În plus, să nu uităm că personajul Jason Bourne, spion şi asasin guvernamental renegat, e o maşină de ucis. O maşină care a dat greş o singură dată, lucru care l-a şi băgat în bucluc de altfel. O maşină de ucis atât de fin reglată încât ca jucător care intră în pielea lui, trebuie să ai nervii destul de tari. Personajul Jason Bourne e ca smokingul hi tech care ştie şi poate de toate, e mai bun decât purtătorul pe care poate chiar să-l rănească dacă nu-i pregătit. Aşa că vă sfătuiesc să vă comandaţi cîteva ore de consiliere psihologică în loc de bere şi pizza înainte de a vă apuca de joc. Eventual să faceţi şi un pic de sex între sfârşitul terapiei şi începutul jocului pentru a elimina orice tensiune din organism. După care puteţi plonja direct în acţiune, între spioni, amici şi trădători, victime colaterale, curse nebuneşti, pereţi care se sparg, mobilier destructibil, mediu interactiv (iar mediul interactiv) şi adversari teribil de bine pregătiţi. Fuck! De la Jane Archer (remember NOLF) la Jason Bourne-ul secolului 21 lucrurile s-au schimbat foarte mult. Caracterul oamenilor ceva mai puţin, adică marfa e cam aceeaşi, ambalajul e însă mult mai sofisticat, mai „pliat pe realităţile globale ale momentului”.

Nu vreau să aduc alte consideraţii despre elementele funcţionale ale jocului. Adică e la mintea cocoşului că fiind un joc pentru next-gen, grafica, sonorul şi cinematicile sunt mai mult decât puse la punct (de aici va veni sfârşitul, cred eu) şi scumpe tare. Bine, nu-mi fac griji nici pentru succesul de casă al jocului. Seria cu Matt Damon (care nu e implicat totuşi în producţia jocului, probabil din raţiuni financiare) e o locomotivă puternică pentru mărfarul de marketing intitulat The Bourne Conspiracy. Şi în plus va apărea pe piaţă într-un moment ales perfect, pe 3 iunie în America şi 27 iunie în Europa, cam pe lângă începutul vacanţei de vară (premii, recompense, timp liber).

Cam atât am avut de spus. Dacă şi jocul ăsta se dovedeşte a fi mai slab decât trailerele,promit că singurul motiv pentru care mă voi mai apropia de un joc video va fi dorinţa de a găsi destule motive să-mi bat joc de el.