GAMOHOLIC-Play before you drink! - Review Wii Sports: Wiino cu mine şi-o să-ţi fie bine!!!

Review Wii Sports: Wiino cu mine şi-o să-ţi fie bine!!!

Scris de dr. phill

Tuesday, 11 September 2007

Review, Wii, Wiino cu mine şi-o să-ţi fie bine!!!, wii sports

Mai Wiino seara pe la noi”, „Bun e Wiinu’ ghiurghiuliu” sau „ A ruginit frunza din Wii”. Cântece cu miros de toamnă, must şi castane coapte, cu miros de ploaie care te ţine în casă, la căldură şi sedentarism. Bine, sedentarismul e aşa, un fel de lux pe care doar cei cu metabolismul bun şi-l pot permite. Noi, ceilalţi, trebuie să apelăm la diverse tertipuri pentru a ne păstra forma comercială, cum ar fi... flotările (şi nu mă refer la cele logice), fandările sau, dacă avem piţule în portofel (ori prieteni generoşi), la minunata invenţie a prietenilor de la Nintendo. Evident, mă refer la consola Wii.

Parcă au trecut milenii de la lansarea Wii-ului, poate şi din pricina faptului că auzi de consola aceasta din mai toate părţile. Iar veştile nu-s rele, ba din contră. Tocmai pentru că pare c-a trecut o istorie întreagă peste Wii, n-o să încerc aici să vă spun lucruri pe care probabil le cunoaşteţi mai bine decât mine, date tehnice pe care cu siguranţă le-aţi consumat la data apariţiei sau în preajma ei, ori caracteristici şi trăsături de fineţe pe care oricum nu le veţi remarca decât în momentul în care veţi avea consola în living. Simt însă nevoia să împărtăşesc cu voi prima mea experienţă cu Wii. Ştiu, sună ca şi cum aş fi o mimoză ce tocmai şi-a pierdut fecioria însă... hmm... parcă mă mai gâtuie plânsul şi acum, parcă-mi mai spânzură o lacrimă în colţul ochiului stâng, deasupra inimii.

Acum, de-a serioselea, s-a întâmplat ca mai zilele trecute să primesc în custodie şi pe semnaătură (hi, hi) una bucată consolă Wii, courtesy of DR. Lamer and The Japanese Imperial Court. Abia aseară însă am avut timp să „bag în priză” consola şi pe subsemnatul. Aşadar, deşi Radu Moraru anunţa că Naşul revine cu o emisiune incendiară, deşi Mădălin Ionescu vorbea despre nu ştiu ce, deşi Robert Turcescu dădea ca de obicei 100 la sută, eu unul nu m-am putut dezlipi de Wii Sports vreme de patru ceasuri. La un moment dat chiar mă întreba consola dacă nu vreau să iau o pauză, să mai trag nişte aer, să beau o bere. Bine, n-a zis nimic despre bere, că dacă zicea...

Deci: intră consoarta mea în casă după o zi de lucru. Ce vede? Fireşte, pe mine. Ţinând în mână Wii-mote-ul cam cum ţinea Ţiriac racheta cu ani în urmă.
-          Ce faci dragă?
-          Ce să fac, iaca, arăt ridicol...
-          Asta se vede cu ochiul liber, întrebarea e... care-i cauza? Mai scapi?
-          Eh!

Şi luptă, şi dă-i, „you lose!”, bla bla, rever, servă, fandare, linie, a fost afară, ba nu, reluări, tot tacâmul. Apoi am trecut la basseball. Din care nu am înţeles nimic, întrucât nu sunt un mare fan al culturii americane. Bine, ca efort e ok, te descarcă bine de tot şi din fericire nu trebuie să alergi ca bezmeticul în jurul terenului, singurele mişcări pe care ajungi să le faci fiind cele de lovire a mingii respectiv de aruncare a ei. Destul pentru un începător. Cât despre golf... ei bine, uşor socialist cum sunt am tendinţa să mă uit cu greaţă la tot ceea ce reprezintă sau ar putea reprezenta clasa putred de bogată şi jenant de snoabă. Fireşte, tendinţa se asociază cu un soi de gândire păguboasă impregnată în gena neamului, genă pe care încerc şi pe alocuri reuşesc să o înving. În concluzie, învăţ mereu să mă bucur de lucruri noi şi mai cu seamă, învăţ că nu golful face pe om ci omul face pe golf. Dacă poate. Golful pe Wii e chiar palpitant dacă ştii care sunt regulile jocului, adică dacă îl pricepi. Că de jucat nu-i chiar atât de greu, practic ţi se dă mură în gură ce ai de făcut. Dar, cum spuneam, dacă nu pricepi ce faci cam dispare hazul. Cel mai simplu sport din bagajul cu care vine Wii este bowlingul. Regulile sunt atât de simple încât le pricepi din mers chiar de eşti Forrest Gump, cureluşa de pe Wii-mote se dovedeşte a fi utilă, deoarece ai tendinţa de a „da drumul la bilă” iar mişcările pe care le faci sunt atât de naturale şi „natural-identice” încât , cu excepţia faptului că nu faci febră la biceps, ai senzaţia că eşti tocmai pe pista de bowling. De departe cel mai antrenant, cel puţin pentru mine, e Wii Boxing. După cum îi spune numele, e un sport de forţă şi rezistenţă. Cu atât mai mult cu cât dai în aer practic şi, la fel de practic, execuţi o ţopăială continuă care te oboseşte de mori. Adică, în afară de lipsa arcadelor tăiate şi prezenţa la finalul partidei a aceluiaşi număr de dinţi în gura proprie, Wii Boxing e... box în stare pură. Într-adevăr, arăţi destul de ridicol, chiar stupid „în timp ce”, aşa că nu se recomandă practicarea Wii Sports în public, decât daca publicul face parte din anturajul apropiat (şi foarte înţelegător).

Aşa, ca o trăsătură finală de condei, trebuie să vă mai spun că între bowling şi box am înfulecat aproape pe nerăsuflate o felie zdravănă din baclavaua pe care mi-a adus-o jumătatea din Grecia, aşa, doar pentru a-mi reface rezervele energetice. Cât despre jumătate... după ce am trecut în revistă sporturile din pachetul Wii am mai ţinut-o cam două ceasuri în întreceri sportive, şi am mai fi ţinut-o mult şi bine, dar, văzând zorii mijind, Sheherezada sfioasă tăcu...

Recommend this article...