Băşesc, deci exist!

Carpe Diem

Î În cazul nostru, Flatulo Diem. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au interesat despre modul în care poţi face faţă unei băşini iminente. Băşirea în public este un efect considerat o lipsă de delicateţe, şi poate fi interpretat ca o ofensă foarte gravă adusă victimei greţoaselor gaze. Adevăru-i că băşina stă la originea a numeroase conflicte. În unele societăţi, te băşeşti în faţa unei persoane ca să-ţi exprimi dezacordul faţă de aceasta. În Anglia, cuplurile cele mai puţin fericite sunt şi cele care au o producţie băşinică extrem de ridicată. Eh, dar pe de altă parte, băşinile îi fac pe unii să râdă, în timp ce alţii le consideră de prost gust. Unele persoane dau chiar dovadă de o creativitate debordantă, dovedind chiar o stăpânire musculară totală şi reuşind să scoată anumite triluri şi melodii!

Băşina în literatură şi artă

A formulat oare Socrate (Σωκράτης/Sōkrátēs) ipoteza că zbârnâitul ţânţarilor este rezultatul unei expulzări continue de gaze? Cel puţin Aristofan  (gr. Ἀριστοφάνης/Aristophánês) ne lasă să credem acest lucru în Norii.

Împăratul Claudius şi-a autorizat invitaţii să se elibereze în public, atunci când a aflat că unul dintre comesenii săi a murit în timpul unei orgii pentru că nu a îndrăznit să se băşească la masă.

În Divina Comedie – a lui Dante (se citeşte cum se aude), măi ciocoflenderilor, caz’ doară nu a lui Saint-John Perse!), ultimul rând din Infernul – Cântul XXI ne învaţă: „iar el îşi făcuse din cur trompetă”, în acest caz utilizarea acestei funcţii corporale naturale fiind considerată ca o condiţie diabolică.

Edward de Vere, conte de Oxford s-a băşit în momentul în care depunea jurământul faţă de regina Elisabeta I, fapt pentru care s-a auto-exilat timp de şapte ani. După ce s-a întors, regina l-a liniştit: „My Lord, am uitat povestea cu pârţul”.

În Povestea lui Miller, una dintre Povestirile din Canterburry (Chaucer), personajul Nicholas îşi scoate posteriorul pe fereastră şi trage glorios o băşină sănătoasă în faţa rivalului său, Absalom. În replică, Absalom marchează posteriorul lui Nicholas cu un fier roşu.

În Ulysse al lui James Joyce (ştiaţi că a studiat la iezuiţi?), personajul principal, Leopold Bloom trage un vânt în capitolul Sirene. 

Nu ştiu dacă v-aţi pus vreodată problema, dar trebuie să vă spun că băşinile sunt de mai multe tipuri:

b)       dublă;

c)       subtilă şi de o rară complexitate;

d)       umedă şi tomnatecă (care te arde puţintel la final)

e)   largă şi generoasă.