Scris de dr. lamer la Friday, 27 June 2008 (486 hits) in Specials Specials
Câţi ani au trecut de când visaţi la Diablo III? Şapte, opt? Aflaţi că un număr serios de indicii ne lasă să credem că noul episod al serie hack & slash de la Blizzard va fi anunţat în cursul acestui sfârşit de săptămână. Foarte scurt istoric Diablo este cel de-al doilea titlu de succes al Blizzard, după Warcraft. Primul Diablo a apărut în 1997, adică la un an după Warcraft II şi cu un an înainte de StarCraft. Jocul este un amestec de RPG şi Action într-un univers medieval şi gotic, de imersivitate care a intrat în istoria jocurilor video. În anul 2000 a apărut Diablo II şi în 2001 add-on-ul Diablo II: The Lord of Destruction. De atunci, nimic... Se pare că developerii primelor două Diablo, Blizzard North, au început să lucreze la Diablo III încă înainte de a fi desfiinţaţi, membrii studioului participând apoi la încă un joc inspirat din Diablo: Hellgate: London. Pe lângă World of Warcraft, însă, Blizzard nu a mai publicat mare lucru de la Diablo II... Warcraft III şi atât! Acum pregătesc StarCraft II care ar putea să apară pe PC anul acesta în cursul lunii decembrie şi care a fost dezvăluit lumii anul trecut în cadrul Blizzard Worldwide Invitational. Blizzard Worldwide Invitational Anul acesta, festivalul Blizzard se desfăşoară la Paris, între 28-29 iunie. Semnele apariţiei lui Diablo III s-au multiplicat încă de acum câteva luni. Fanii au remarcat că 29 iunie marchează cea de-a opta aniversare a apariţiei lui Diablo II, iar Blizzard şi-a întins grijuliu aripile peste site-ul www.diablo3.com. De câteva zile, Blizzard afişează o misterioasă imagine pe site-ul său www.blizzard.com , fapt cu care developer-ul ne-a obişnuit atunci când vrea într-adevăr să anunţe un joc nou. Pe cine ar mai surprinde oare dacă Blizzard va anunţa mâine Diablo III?
Aaa, Proiectul Hydra? S-a vorbit şi despre acesta, chiar dacă nu în mod public. Hydra ar fi un MMORPG de generaţie nouă, încă neanunţat. Blizzard a publicat o serie de anunţuri pe site-ul său referitoare la angajarea de personal în scopul dezvoltării unui „next-gen MMORPG”. Ei bine, tocmai despre acest proiect unii developeri susţineau că s-ar numi Hydra. De exemplu, Peter Lee (environment şi scenery artist la Blizzard) a publicat pe site-ul său o pagină dedicată Hydrei, pe care a scos-o peste noapte. Pagina principală a site-ului afişează şi acum mesajul „under construction” şi va fi redeschisă în iulie.
Hai să ne dăm cu presupusul: Unii cred că gheaţa care se vede în splash screen reprezintă ceea ce rămâne din Worldstone distrusă de Tyreal în Lord of Destruction, aceste resturi fiind apoi îngheţate, din cauza distrugerii echilibrului climatic. În acelaşi timp, pe net circulă imagini făcute de fani care indică ipoteze din cele mai uimitoare, ca un indiciu care duce către Frostmourne, spada runică făurită de Ner’zhul (Lich King), şaman puternic făcut sclav de Kil’jaeden. Spada a intrat apoi în posesia lui Arthas, cu ea eroul urmînd să-l ucidă pe Mal’Ganis, cu preţul transformării sale în Death Knight. VG247 ne spune că „a senior UK development source” spunea acum vreo două zile că anunţul pe care îl va face Blizzard la Paris, la Worldwide Invitational se referă la Diablo III şi că o altă „highly-placed European source” a spus că „sigur” Diablo III va fi anunţat mâine. Rob Pardo, vice-preşedintele departamentului de design al Blizzard a dezvăluit un nou indiciu pe această temă. El a declarat către Gamesindustry.biz următoarele: „So you want me to announce the game before our announcement? No offense, but I think there's like 300 people here, and I'll be ripped apart by 8000 people there [at the Invitational] if I pre-announce it - but it's going to be really exciting. I think everybody here will be really excited about the announcement.”
Dacă aveţi şi voi alte indicii (şi sigur aveţi o grămadă!), vă invit să le discutaţi aici sau pe forum (nu-i bau-bau acolo!) cât ne mai putem distra cu speculaţiile. Hai, aşteptarea se încheie mâine şi, da, tot de mâine începe nebunia! Surse Site-ul oficial Blizzard
Peter Lee – fosta pagină Hydra
Site-ul lui Peter Lee
Imaginea elaborată de un utilizator
Imaginea posibilă
VG247
Declaraţia lui Rob Pardo
Tags: Diablo 3 Diablo III Blizzard Warcraft Blizzard North World of Warcraft Hydra wow MMORPG
Adauga la favorite (0)
|
- Please keep the topic of messages relevant to the subject of the article.
- Personal verbal attacks will be deleted.
- Please don't use comments to plug your web site. Such material will be removed.
- Just ensure to *Refresh* your browser for a new security code to be displayed prior to clicking on the 'Send' button.
- Keep in mind that the above process only applies if you simply entered the wrong security code.
|
Gamoholic - Play before you drink |